crystal...?_2011_arhitectura_EN-RO
[EN/ro]
Crystal....?
by arch. ana-maria crisan, photo: arch. alexandru crisan
published: arhitectura, no.4/2011
project page: http://arhitectura-1906.ro/2011/10/crystal1-ce-au-in-comun-moet2-veuve-cliquot3-si-cartier4-fondation-cartier/
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
coming soon.... [...]
[en/RO]
Crystal....? [uncut edition]
de arh. ana-maria crisan, photo: arh. alexandru crisan
publicat: arhitectura, nr.4/2011
pagina web: http://arhitectura-1906.ro/2011/10/crystal1-ce-au-in-comun-moet2-veuve-cliquot3-si-cartier4-fondation-cartier/
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
Crystal1?
Ce au în comun Moet2, Veuve Cliquot3 și Cartier4... Fondation Cartier?
Tarantino5: It's fuckin' Cristal, everything else is piss.
Bubles, bubles.... în sticlele de șampanie6....Cam așa vede și arhitectura transparența - o efervescență, o calitate intrinsecă, a arhitecturii contemporane. Dincolo de calitatea amăgitoare, transparența nu există. Însăși termenul se referă la posibilitatea de a vedea dincolo, sau la proprietatea clară aproape lichidă a substanței imateriale din care este realizat materialul. Transparențele în arhitectură pot “rezolva“ bariere – culturale, lingvistice, stilistice, funcționale, estetice. Oprindu-mă asupra ultimei categorii, remarc abundența transparențelor “de sticlă” a ultimelor decenii, care în esență par a fi mai mult oglinzi sau bariere imperceptibile, nu transparențe. În lumea art nouveau-ului sau a goticului, transparența arhitecturii era calitatea scheletului de a se descompune, și subordona altor planuri pline până la traversarea vizuală totală. A vedea dincolo, de o masivitatea proprie unei tectonici stabile este în esență exact opusul arhitecturii. O construcție lipsită de greutatea structurală, din cărți de joc, are atribul transparenței prin calitatea de a da liber percepției, care se oprește în alte planuri dincolo de limitele construite.
Jean Nouvel, de la începutul carierei, și până în prezent rămâne tributar suprafețelor riguroase, transparente, bazându-se pe dematerializarea limitelor între interior și exterior. Fondation Cartier este o succesiune de planuri transparente, în care se proiecțiile se suprapun și anturajul verde este apropiat, multiplicat prin reflexie, într-un gest prin care materialul fațadei nu mai este o limită imperceptibilă, din contră, un “loc” de întâlnire al imaginilor. La distanță de 4 ani, Cartier și Branly 7, neagă orașul cu amplele panouri situate la limita dintre public și privat, ascunzându-se în spatele acestor bariere transparente - imaginea reflectată a Parisului. Jean Nouvel experimentează, abordând în clădirea Institului Lumii Arabe8, fațada perforată - un sistem care controlează opacitatea planului de închidere, un mecanism reglabil. Sanaa, adoptă o tipologie similară în extensia Institutului de Artă Modernă, Valencia9, prin adoptarea fațadei-filtru. Aceste panouri perforate, împrumutate stilistic din lumea islamică, erau la origini expresia barierei între zone funcționale distincte, în prezent ele fiind preluate sub forma unor filtre de lumină, la limita opacității, medii semi-transparente care re-materializează lumina. Dincolo de aparența optică, calitatea transparențelor, rezidă însă în primul atribut, în proprietatea fantastică de comprimare optică, în capacitatea de a percepe mecanica unui proces, de a surpinde un fenomen, în spatele ușilor închise, de a fi mai mult decât un plan static. Adică …. nu ajunge sa fie Crystal, ar trebui să aibă și bubles....
Calitatea arhitecturii industriale stă și în efervescența bulelor de șampanie. Centrul Pompidou, traiește ca un organism autentic în mijlocul Marais-ului, fără a se ascunde în spatele barierelor transparente, dar utilizând transparența limbajului- autenticitatea, ca o calitate a structurii amintind de frumusețea goticului flamboiant. O aparență la fel de sinceră a arhitecturii o vad în majoritatea orașelor “stivuite”, aglomerate, care își păstrează cu autenticitate urmele vechi și noi, alăturate - Istanbulul, Roma, etc. Napoli - cu Herculaneum- ne arată bulele înțepenite în diverse stadii, în straturile perfect perceptibile ale unor civilizații suprapuse. Tot în Herculaneum, transparența recapătă semnificațiile planurilor de dinolo, al percepției infinite, al planurilor multiple în arhitectură. Spațiile interioare se extind vizual, nu prin intermediul transparenței materialelor, din contră prin reproducerea adâncimii planurilor din arhitectura frescelor.
Sanaa vs. Crystal10... Sanaa și-a format un limbaj propriu11 al fațadelor, din sticlă alb-laptoasă, care este la limita transparenței reinterpretate a luminii. Fațada clădirii din SoHo, Manhattan, USA - New Museum of Contemporary Art – extensie 2006-07, captează lumina. Dincolo de minimalismul formelor de la Sanaa și cunoscuta asociere vizuală a sticlei albe cu panourile shoji din hârtie de orez, lumina difuză, o regăsim în arhitectura europeană de cult într-o încercare similară de captare, de materializare și revizualizare a ei sub forma fascicolelor orientate, sau a ploii de lumină în arhitectura islamică.
Mai aproape de efectul Moet este Maison Hermes12, cu o încercare similară de materializare a fațadei, într-o formă în care transparența constă din nou în calitatea luminii, captată de peretele cortină din cărămizi de sticlă. Dincolo de toate artificiile practicate pe fațadele din sticlă, transparența în arhitectură se detașează din ce în ce mai frecvent de vechile înțelesuri. Tranzitarea vizuală a spațiilor, care se contopesc, apropierea planurilor, prin mijloace de manipulare optică, erau vechile transparențe practicate. A vedea dincolo, nu mai este atributul arhitecturii contemporane menționate, care deși “transparentă” este mai introvertită în spatele barierelor de sticlă lăptoasă, a luminii ”captate”. La nivel domestic, programele de locuire utilizează în amenajări claritatea sticlei, dematerializând limitele spațiului interior, deseori aducând participarea vizuală a spațiilor exterioare. Demontarea barierelor vizuale a primului nivel, frecventă în cazul programelor de birouri, aduce în schimb o altă problemă- aceea a modificării scării urbane, în favoarea suprafețelor extinse de sticlă. Arhitectura clasică, în încercarea de permeabilizare a structurii, manipula scări diferite în funcție de registre, obținând o anumită compunere secvențială a planurilor, și trădând profunzimea și complexitatea spațiilor într-o alternanață armonioasă a plinului și golului. Clădirile actuale de birouri, dincolo de transparența primului nivel și poate adăugarea unei fațade oglindă cortină, nu mai păstrează nimic din profunzimea menționată anterior, pierde de sub control scara prin artificiul “superlativ” al transparențelor și opacitatea construcțiilor.
Întorcându-mă la transparențele “fantastice”, pe care arhitectura le utilizează ca fiind intrinsec calitativ superioare plinului, fațadele transparente sunt îmbătătoare în măsura în care a vedea dincolo este atributul lor. Pe de alta parte, pe terenul transparențelor, captarea luminii este o realizare fascinantă (Sanaa). La o viteza de 300.000 km/s în vid, lumina “captată”, prinsă în vechile spații de cult, reîntră în arhitectură cu o prezență similară. Lumina concentrată, care perforează cojile arhitecturii contemporane – readuce transparența ca permeabilitate a materialelor și efervescența particulelor luminoase similară șampaniei (Jean Nouvel Abu Dhabi – propunere Louvre, Emiratele Arabe Unite). Cât de complicat este să fii Crystal? … Bubles are și Mumm13.
Extras din scenariul filmului Four Rooms14(1995) – Screenplay: Allison Anders, Alexandre Rockwell, Robert Rodriguez, Quentin Tarantino.
staring: Crystal
CHESTER
Cristal. When you're drinkin'
anything else, you're drinking
champagne. When you're drinkin'
Cristal, you say you're drinkin'
Cristal.[...]
CHESTER
So, Ted the Bellboy, as I was saying --
would you care for some champagne?
That's not what I was saying, but
would you care for some champagne?
TED
No, thank you.
CHESTER
Ya sure? Cristal. It's the best. I
never liked champagne before I had
Cristal, now I love it.
TED
Okay, yeah, sure.
As Chester goes and pours Ted a glass:
CHESTER
As I was saying, Ted, don't worry
about being late. For our purposes,
promptness is far behind thoroughness.
On "thoroughness," he hands Ted the glass.
CHESTER
Chin-chin.
They clink glasses and drink.
CHESTER
Whadya say, Ted?
TED
Thank you?
CHESTER
No, not thank you. Whadya say about
the tasty beverage?
TED
It's good.
CHESTER
Fuckin' good, Ted. It's fuckin' good.
Let's try it again, shall we? So,
Ted, whadya think about the beverage.
TED
It's fuckin' good.
CHESTER
You bet your sweet bippy, Ted.
It's fuckin' Cristal,
everything else is piss.[...]
Chester walks over to Ted and fills his glass.
CHESTER
Who drank out of this bottle -- not
the other bottles -- this bottle
last?
NORMAN
What's wrong, Chester?
He spills the champagne from his glass onto the floor.
CHESTER
It's fuckin' flat, Norman, that's
what's wrong. The champagne -- the
fuckin' Cristal's fuckin' flat.[...]
-------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------------
)
